Miniroman de frunza galbena

~ Cand vei citi aceste cuvinte eu voi fi prinsa in ele, si voi gasi de cuviinta sa te las sa le pastrezi. Nu pentru totdeauna, ci pana vei gasi alte cuvinte care prinse intr-un cantec te va face sa fii tu. Cand vei auzi acel cantec sa stii ca il voi auzi si eu, poate prinsa in alte cuvinte ce vor fi pastrate de altcineva, dar tot voi gasi de cuviinta sa imi amintesc clipele ce le-am imaginat alaturi de tine.
Mi-a dat scrisoarea si a fugit prea repede ca sa pot reactiona, altfel decat sa strang scrisoarea intr-o stransoare care era menita sa opreasca pe cea care o adusese. Ideile mi se naruiau peste sperante iar sperantele in cadere, imi daramau puterea de a mai crede in orice posibila, fireasca si umana revenire. Asteptasem pana acum doar acceptul de a ramane alaturi de ea, accept ce s-a transformat in sentinta de a merge mai departe, dar singur. Atunci s-au strans toate emotiile intr-un impuls fizic si am simtit ca voi ramane stana de piatra in acel loc unde, daca nu l-as parasi, ceea ce mi se intamplase, inca ar putea sa fie doar o iluzie nefericita de a mea.
Am ramas acolo, rezemat de ceasornicul rece, pe care nu-l priveste nimeni, din cauza propriei lui singuratati.
~ Cand vei citi... parea sa-mi sopteasca toata lumea care trecea pe langa mine. Tot timpul am crezut ca ma iubeste, asa lasa sa se inteleaga, numai ca ea crea de fiecare data din intalnirile noastre un prilej de a ma studia. Eu credeam ca flirtreaza, insa ea era sincera si eu eram cel care era mincinos, ma minteam pe mine ...
~ Taxiul dumneavoastra domnule, a sosit. Nu imi mai pasa cine a sosit dupa ce primisesem scrisoarea, acum putea sa se intoarca chiar ea si nu ar mai fi fost decat un remember a tot ce traisem. Nu ma durea decat scrisoarea si neputinta mea de a recunosate ca tot ea avea dreptate. Si ca sa ma impac pe mine, am decis ca sufera si ca trebuia sa o impac si sa-i potolesc plansul, si atunci am scris in gandul meu urmatorul bilet: mult mai mult decat tine am plans...