Un Mos Nicolae bogat, tuturor!

Un Mos Nicolae bland si bogat,

In cojoc de frig si de bruma,

Din adancuri de timp reapare,

Si lasa peste noapte in ghetele tale

Dulciuri si mere legate in aroma de nea...

Iar daca, cuminte nu esti

Le ascunde intre pagini de carti de povesti,

Iar tie iti lasa cu drag o nuia

Cu varf inmuiat in frantura de stea

Poti sa o schimbi la o baba urata,

Ascunsa intr-un colt de sub usa

O dai pe-o dorinta, cat o boaba de linte,

Si anul ce vine vei fi mai cuminte!

Un mos Nicolae fericit tuturor, alaturi de cei dragi!

Poem, mamei mele!

Înainte de a fi eu,

Am plâns mamei mele:

Naște-mă – iubește-mă,

Iar mama pe un  pat de fior

A strâns între pleoape lumină si dor

M-a născut,  m-a iubit!

Astăzi, sprijinită-n nevoi,

Afară dintr-o lume a mea,

Mă strigă, curmată-n povara

Durerii  dintr-un pat de fior:

-Eu când te mai mângâi?

Copile  ce crești,  (copil vei rămâne mereu )

Iar eu, voi rămâne bătrână,

Adusă de șale si jale

Acum  sunt prea mică in brațele tale,

Iar creștetu l tău  prea înalt!

Genunchii mi-s moi,

Îmi spune măicuța, cu scâncetul meu cel dintâi

Ești mai  crescut decât palmele mele

Iar  cântecul meu prea ușor...

Și ca o șoaptă

Își ridică privirea din rugă,

O lacrimă o surprinde,pe bărbie in fugă,

Copile ce crești, ( copil vei rămâne mereu )

Hai vino!... că simt c-o să mor...

De-atâta-ie frică: de dor!

MANIFEST - Scrisorile mele deschise...pentru toata lumea!

Draga cititorul, iti scriu din durere si din disperare... Sunt un simplu român, si daca ma intrebati ce am facut in ultimul timp, va raspund ca am incercat sa-mi duc viata in tara mea! Cu bune cu rele, cu ce mi s-a dat, cu ce mi s-a luat... din toate m-am bucurat in felul meu...dar, bucuria mea a inceput sa doara de la o vreme incoace, intai am vazut langa mine oameni ciunțiți grotesc in mandrie! Români, care mergand la servici li s-a spus, ca pentru munca lor vor fi rasplatiti cu mai putin, dar sa nu se planga ca poate fi si mai rau! Intre dorinta de a te revolta la o nedreptate si nevoia de a pastra ce ai, romanul a strans din dinti si a acceptat! Am considerat ca sunt tanar, si eu POT sa merg mai departe! Dar sa merg mai departe, inseamna sa se recunoasca si ca am drepturi.Dar cine sa le auda, cand cei carora eu le vorbesc despre drepturile mele vad in mine doar un cetatean care are doar obligatii! Voteaza pentru tine! Nu vota cu altii! 2 Am puterea de a schimba! Sunt VOTANT! Si voi VOTA ori de cate ori simt ca cei care ar trebui sa ma ghideze, ma tin in loc! Si voi VOTA ori de cate ori aud un strigat de ajutor al Tarii Mele! Vedem ca politica si politicienii ne ucid... dar noi ca popor ne sinucidem: stam cu mainile in sân! Te revolti doar ca intelectual, si subscriu total revoltei tale, dar cand te vei revolta doar ca Român? Ca simplu cetatean? Un prieten de-al meu, intreba pe pagina lui de FB, despre curajul de a te schimba... vad acest curaj la tine... dar tu vezi directia schimbarii? Intr-un haos de cenusiu, tu vrei o picatura de alb...? Cand vei dori si o picatura de LUMINA?! Cere socoteala celor care te-au umilit ca intelectual si ca roman atatea ani indiferent de cine sunt ei, si care au permis un cadru de nastere a acestor fenomene de neputinta a cetateanului in tara lui, a mea, a ta, a tuturor in România noastra... Cumva , iti spun , Iarta-ma celui care nu esti de parere cu mine! dar mai intai nu suport nedreptatea si mai apoi pe cel ce greseste!

Eu.eu.eu...numai eu!

Din mărul putrezit... ( poveste! )

              Pe când făcea plopul pere si răchita micșunele, pe când sărea puricele cu nouăzeci si nouă de oca de fier, până la cer, și tot striga că e ușor, a fost, că de nu s-ar povesti, nici nu ar fi, o împărăție!
Iar în această împărăție domnea cu mare bucurie pentru supușii ei un împărat și o împărăteasă, care, dupa spusele supușilor, erau ca pâinea lui Dumnezeu pe pământ! Și ca un fel de dovadă a acestei vorbe, pămâtul acelei împărății mustea de belșug și roade, atât pe apă, pe uscat cât și pe dedesubtul pământului și, nu exista picior de om sărman, cât ai fi tras cu pușca in miez de noapte!
Dară împărăteasa!! Era o adiere de vânt, frumoasă, și pe cât de frumoasă pe atât de deșteaptă și dreaptă în judecată, numai că avea un amar în suflet, atât ea cât și împăratul, nu aveau încă un copil! Și ce nu au făcut? Au fost la doctori, au fost la biserici și mănăstiri, au fost și la vrăjitoare și nimic, împărăteasa era stearpă și bună pace!
Într-una din zile, ieși împărăteasa prin grădina, să se mai răcorească un pic. Și cum mergea ea pe aleea sa favorită a dat peste un măr, crescut din senin, iar acel măr era fără frunze, fără flori, știți, asa ca un măr uscat, însă avea un singur fruct pe ram. Surprinsă împărăteasa, a scuturat pomul, iar mărul de pe creangă a căzut la picioarele ei, s-a aplecat împărăteasa l-a ridicat, și când, ce să vezi...minune! Jumătate de măr era roșu, iar cealaltă jumătate era din aur!
Cu inima bătândui puternic în piept, a ascuns mărul în sân și s-a întors spre iatacurile sale! Pe drum a trecut spre ai spune ciudățenia și împăratului care era în sfat cu dregătorii săi...Când a intrat în sala de taină a împăratului toți cei prezenți au rămas înmărmuriți la vederea ei...după care sfetnicii împăratului au început să vorbeasca despre minunea care o vedeau: împărăteasa avea trei sâni!

Tot despre mame...

Povetele mamei sunt ca niste caramizi, dar nu iti sunt date ca povara ci, ca sa-ti faci un drum mai usor in viata!

Cu drag, pentru mama mea!

Virtute dedicata!

Se facea un copac peste mine,
Cu frunze batute-n argint,
Cu fructe sculptate-n granit,
Si-o dorinta-nevoie de tine.

Se facea ca zburam prin matase de vant,
Cu aripi necrescute si crude,
Cu pene cazute si ude,
Te cautam, indraznind, pe pamant!

Intre cer si subpamant te-ai ascuns,
Ca un ropot de copite de manz,
Ca-ntr-un vis ferecat in firesc,
Te dezmierd, te cuprind...Te iubesc!

Cea mai banala poveste de viata!

De mult ii intrase in cap ca va muri... iar ideea asta i-a venit de la o fosta colega de munca care ia spus ca cei care se imbolnavesc de TBC sunt de fapt niste sinucigasi! Asta ii spusese colega imediat ce se intorsese la munca, dupa diagnosticul de bolnav de TBC.

Doar ca timpul a trecut , si ceea ce parea uitat sapa adanc si ireparabil intr-un colt ce unea si sufletul si trupul! Nimic nu prevestea ceea ce va urma...
In ultimul timp viata a fost cam in voia sortii fara niciun fel de zvac, adica loc care sa fie ca un cheag si unde sa se adune ceva in jurul acelui cheag. Nu spun, nici ca viata i-a fost urata sau grea in aceasta perioada, deloc, ci era ca si cum soarta avea grija de el, mult mai bine chiar decat ar fi facut-o el , prin propria-i putere!
Cine citeste aceasta poveste, o sa fie cumva, constrans, la o parere de rau asupra lui , sau o dorinta ca el sa-si schimbe cumva aceasta atitudine , doar ca, asa cum am mai spus , este doar o poveste, o povestede ... viata.
Ideea despre moarte era usoara , mai ales ca curiozitatea il face sa vrea sa ajunga mai repede cumva la acest punct al vietii, numai ca probabil, in echilibrul bioritmului sau la fel de egoist ca al meu sau ca la toata lumea, a trezit simpatia fata de cei care fac parte din viata lui, ca un fel de datorie  fata de ei! Impacat repede cu gandul ca fata de ei datoria nu este chiar atat de mare s-a cufundat in aceiasi stare de liniste si calm, ce prevesteste o furtuna... mai putin fata de mama lui!
Si-a amintit ca a avut un frate, care printr-un destin scris de altcineva dar trait de el, acesta din urma a murit foarte de tanar.  isi mai aminteste, ca la inceput durerea lui de frate l-a orbit, si nu a mai vazut nimic, pana cand a observat o alta durere, mult mai mare ca a lui, durerea unei mame care si-a ingropat fiul.
Asta isi aminteste el acum, durerea mamei lui, o durere inuman de vie si care va ramane vie mereu! Iar aceasta amintire ii impiedica cumva decizia nedeclarata...E constient ca are o DATORIE! Nu ii poate da mamei lui inumana durere, dar pe care doar o mama ar putea-o duce si avea, aceea de a-si ingropa un al doilea copil...
Aceasta datorie il face sa renunte la ideea lui de a muri cumva de tanar, sau cel putin nu inaintea mamei lui.
In parte, dezamagit de aceasta intorsatura, a pierdut multe nopti gandindu-se cum sa faca sa scape din dilema....
Intr-o noapte a venit ideea, in mintea lui prinsa de dorinta de a muri mai repede si aproape fara motiv, ideea solutie are logica...
Nu o va rosti niciodata in afara mintii lui, si nu o va implini niciodata.... doar ca a gandit-o!

Falduri ...

Am incercat una din variantele ajutatoare a karmei ...a ceea de a alege faptele pe care vreau sa le fac si care sa-mi determine stilul. Cred ca am o karma prea incarcata , caci nu mi-a reusit nicio alegere. Dar nu ma las inca....incerc treptele evolutiei spirituale care ar trebui sa-mi garanteze o evolutie materiala stabila. Insa nu este timpul sa ma plang de aspectul minor al existentei. Subtil pasesc peste acest fald al vietii , ( cuta ar fi sunat prea dur ), si o sa navighez cu stil literar prin alte unghere ale sufletului bantuit de propriul sau trup, care este plin de dorinte si necesitati...Cred ca am fost prea subtil in trecerea mea peste faldul material si trupesc al existentei ca nu stiu cum se face ca tot la el am revenit . Karma. Ea este de vina si tot ea te salveaza, pentru ca iti permite sa retraiesti secventa pana o treci corespunzator, dar o face la modul parsiv, caci de fiecare data pierde deliberat instructiunile de folosire. Uneori, merg aparent destul de neatent pe strada si observ ca lumea ma studiaza, si realizez ca sunt implicit legat si de alte determinate ale altor suflete la fel de centrate pe iluzia unicitatii. Desi nu asta ma doare cel mai tare...ci devine obsedant si enervant dorinta mea de a aduna din valurile vietii scoici ce sidefeaza nu un graunte de nisip....ci alte frustari.

Cum este viata?

Si daca as avea 127 de ani, nu as putea intelege viata, ea este oricum mai in varsta ca mine, si acum si atunci ... in timp pot accepta vointa ei, cu perioade scurte de rebeliune si neacceptare, precum un necredincios in fata unei profetii ce se implineste sub ochii lui.

ASA ESTE VIATA!