Sunt prins intre cuvinte! -Zadarnic!

Imi pierd aproape zilnic si instantaneu rabdarea. Rabdarea de a scoate dintr-un sertar o foaie de hartie care atunci se incapataneaza sa nu fie acolo!

Caut, desigur si cu mai multa frevoare sa-mi mentin starea de calm, gandind: ~" foaia este acolo unde am pus-o, trebuie ca eu sa-mi amintesc ... trebuie sa-mi castig dreptul de a ma enerva asa usor!"

Si acum hai sa empatizam. Crezi ca tin aceste sugestii care mi le servesc in punctul de start al nervilor mei?

Un exemplu: Tu!

Esti gata de a pleca de acasa, usor grabit, dar satisfacut ca totul decurge conform planului, dar... te gandesti, gand ce l-ai alungat hotarat la intocmirea planului, sa mai iei niste documente suplimentare care sa-ti asigure un succes si mai rasunator, cel putin pentru tine. In acel moment te indrepti catre sertar si... hartia nu este acolo.

Ahhh!

Nici nu stiu de ce as fi furios! Pentru ca hartia nu este acolo, pentru ca nu am timp sa caut hartia, pentru ca nu m-am gandit sa fac asta de la inceput, pentru ca cu aceasta hartie as avea un avans in fata ratei de reusita, pentru....

Pentru toate astea la un loc, eu ma enervez!

Insa partea ce vine imi place la nebunie. In mijlocul starii de nervozitate, incerc sa ma calmez! Ha ha ha!

Rezultatul? E ca adrenalina care impiedica efectul unui calmant intr-o stare de agitatie...

Si atunci: vorbesc cu mine insumi! Dar cum? Foarte nervos!

Sa vorbim despre viata! - Indecis

Simt zapuseala fierbinte a apei cum imi inunda trupul ca un dusman crunt, in timp ce ochii imi explodeaza in baloanele de sapun. Simt ca trebuie sa inmoi clocoteala apei, dar imi este prea lene si prea imi placea aceasta suferinta. Brusc, mi-am inchipuit ca sunt un autist, care contacteaza lumea reala prin aceasta durere. Dar la fel de brusc mi-am dat seama cat de penibil sunt si ca imi ard pielea in apa clocotita doar de dragul faptului ca ma plictisesc.

Asa omor rutina...! ce mandru sunt de mine, cand descopar un alt sens nondorintei mele de a opri apa clocotita ...

Fierbinteala apei ma face sa-mi fie sete... dar suprim rautacios orice alt gest, sunt hoatarat! Voi termina dusul acesta fierbinte cu orice pret...

Este ziua meaaaaa!

La multi ani mie!

Sarac romane de tine!

Pribegi, ai nimanui in propria tara, pana si natura, sora geamana sufletului romanului este impotriva propriului frate. Iar acum pe langa toate cate le induri, Dumnezeu iti mai ia si glasul si cantecul care te alina si ne inveselea...
Adio Madalina Manole!
Doare de fiecare data cand rostesc Adio!
Dar cu siguratna ... nu te vom Uita!

Nu cata la ei cat is de prosti, ca doar suntem in familie! Partea II

Politica nationala! - propozitie adevarata?

Prin eliminare partii false in vederea scrierii unei propozitii adevarate ar trebui scris doar cuvantul "nationala" caci politica la noi pur si simplu nu e! Dar stiti cum nu este? Prin contradictie, adica, iti doresti cu disperare sa nu fie !
Asa ca in sila, cum stim noi romanii sa suportam, cu cea mai delasare, ne uitam la ei, ne bufneste rasul plansului si apoi ne concentram pe motto-ul zilei prezente: munca pentru supravietuire! Prins in valtoarea acestui trai, te gandesti pana la urma cu simpatie la ei, ca si noua ne este drag sa vedem baieti isteti, chiar daca astia ne "fac" tot pe noi, avem cultul inteligentei si-l apreciem de fiecare data!
Cu umorul nostru specific, ce de acum da intr-un grad complex de infirmitate pentru propria noastra existenta civilizata, ii asemanam pe acesti scarbosi politicieni cu familia dudulestilor si in zi de salar, din putinul nostru, cand mergem sa bem ceva pentru a mai uita de noi, ne amintim de ei si zicem cu oarece inconstienta nationala:
~ Nu cata la ei cat is de prosti, ca ... doar suntem in familie!