NE

Nenascut, prins de-o noua durere,
Te ascunzi, te topesti intr-o alta tacere,
Nenumit te numesti dual unitar,
Te largesti, te urzesti intr-un vas de altar.

Insingurand cu prezenta-ti, visul profan,
Il ascunzi, il topesti sub un cer de cadran,
Nevisand cercetezi amintirea oe o frunza de os.



Dintr-un foc te-ai nascut astazi plans,
Si-intr-o raza de luna ti-ai inchis rasul manz,
Negasind printre ceruri o alta cadere,
Iti ingropi Eul-Tu, sub o mana de NE.



Autorul!






publicata in Placheta Casei de Cultura -George Tutoveanu- Barlad "Dupa treizeci de ani..."

Dragostea zdrobita...

Dear bed, I know that I left you in this morning, but I love you. Take me back?...

Sa nu ne uiti Dumitre!

L-am cunoscut, cum era si firec, fiind mai mic si imediat dupa mine, acum 32 de ani, pe Dumitru! Fratele meu!
Curios lucru, caci acum el merge in amintirile noastre cu pasi moi si zambete pe chipul ce uneori are varsta frageda a unui copil de 11-12 ani, sau varsta minunatei adolescente. Ma intreb, sa ramai mereu adolescent, ca el, este un Dar?
Sa pleci adolescent intre flori si aripi de anotimp inseamna pana la lacrimi: DESPARTIRE! De noi cei care am ramas in urma fluturand chipuri triste si icoane de flori...triste garoafe! Inseamna suflete zdrobite si inimi care prinse in cusca pieptului se ineaca in durere!
Ca in zi aniversara, avem iarasi , in toata viata noastra pentru tine Dumitre, LACRIMI, de dor, calde, de revedere! Le primesti cu drag...ca si noi ti-am fost dragi Dumitre!
... era o seara de iunie, cautai sa intelegi sensul lucrurilor, cui ii lasi si ce! Inima iti era impartita in bucati, dar stiai ca asa trebuia sa fie. Ai hotarat sa fii de partea noastra si ne-ai usurat durerea, nu te-ai plans nicio clipa cand ai inteles ca in acea seara de iunie tu ne iubesti! Asa ai inteles tu sensul ...
Te iubim!
Eu fratele tau (in noapte) si nepoata ta Iulia!

Fara somn...

Parcurg in fiecare amurg, pe perna destul de folosita, cararile aducerii aminte. Ma strecor moale cu ideea fragila de a adormi inainte ca zgomotele gandurilor sa-mi destrame mirajul odihnei... dar ca niste prieteni ingrati, minutele din noapte profita de bunatatea mea si sa transforma in ore de nesomn.
In fiecare seara sunt ca intr-un sens giratoriu, care se misca in jurul axei sale...iar eu aproape ametit decid sa ma las in voia sortii!
Caldura fireasca a paturii, devine insuportabila iar agitatie fizica strica ordinea momentelor...
Gesturile marunte de peste de zi, trezesc vini inchipuite, pana si masa frugala de seara pare sa capete notrietatea unei stanci in cadere... Nimic nu ma mai poate salva de o alta noapte de insomie.
Nimic in afara de un somn...si nu-mi trebuie decat un moment de neatentie, cat sa ma pot pierde in hatisul mintii si luat de val...sa adorm...! dar pentru aceasta, trebuie sa inchid laptop-ul si sa ma strecor inapoi in pat...
O sa spun dimineatza daca am reusit sa dorm....

Cosmarul din vis!

Am adormit greu aseara, mancasem ceva ce nu-mi priise, si apoi inca mai rumegam ganduri ce ma framanta si pe care nu le pot ordona sau nici macar alunga din minte. Intr-un moment al noptii stiu ca m-am trezit brusc, cu senzatia ca sunt, fizic, inghesuit intr-o cutie de lemn...insa straniu, trezindu-ma intr-o semiconstienta, am realizat ca sufletul mi-ar fi ghemuit in propriul corp. Cu ochii prinsi in stransoarea neintrerupta total a somnului am putut ingaima in mintea mea: - ce drac de viata mai este si asta!
Dar Viata, are uneori un sens ciudat. Se opreste chiar si atunci cand sansele sa mearga inainte sunt reale, ori continua ca un ceas care nu mai poate fi reglat! Nimic haotic! Totul tintuie dorinta de scapare din crusta sufocarii.
Nu pot refuza darul continuitatii, zacand astfel in cel al neputintei. Desi, s-ar parea ca totul tine de mine, si de propria-mi vointa, constat ca butoanele ce declanseaza aceasta stare sunt schimbate fara stirea mea, iar simpla apasarea pe ele, mareste si mai mult adancimea situatiei. Parca namolul mai are aceste particularitati...iar eu parca plutesc in namol.
Partcip pasiv la derularea timpului meu unic: trecut, prezent si viitor! Toate sunt frumoase, doar ca eu sunt contaminat de povara dorintei grav bolnave!
Refuz orice vine din afara trupului meu, chiar si un gand sau o vorba...ma auto blochez si incerc sa fiu fericit...
Apoi, dimineata, realizez ce crunt ar fi sa traiesc toate aceste stari!

Pentru TINE!

Vreau sa iubesc...

- Cand privesti la viata de cuplu, din exterior, te intrebi daca tu vei mai avea parte de dragostea pe care o meriti. -
Derulezi in minte un cantec trist si-ti amintesti ultima iubire, iar noaptea coboara peste oras facandu-te sa simti din ce in ce mai acut singuratatea. Inima o simti cioburi si, desi liber, esti prins de dorinta de a depinde de cineva .... Pierzi sirul minutelor ce prind sa straluceasca in lumina neoanele in care iti pierzi privirea... Incerci sa te afunzi in multime si sa te ascunzi de tine... intinzi mana spre a prinde caldura ce exista in amintire , maresti pasii spre a prinde zarea unde a disparut silueta care, dupa ce ca ti-a luat dragostea, a pleacat si cu ochii ce i-ai iubit si pe care i-ai putea iubi mereu... Nu-ti mai amintesti decat caldura umarului si a bratului ce se strecura in timpul noptii, somnoros sub perna ta ... nu mai auzi decat o singura rasuflare ... a ta ! Dupa toata durerea departirii trecute... nu mai vrei decat sa poti iubi pe vecie, dar reusesti sa intelegi doar ca atunci cand incepi sa te iubesti pe tine, incepe o dragoste pe viata.... Este singura data cand imi infrunt egoismul si spun : vreau sa iubesc pe altcineva, pe oricine dar nu pe mine ....