Secatuit in toamna! – Crusta durerii!

Pe braţele mele cresc muguri ofiliţi,
Iar pe pleoape se ascund clipe ce vor
Bombarda irişii cu imagini pline şi neclare.

Pe umerii mei mor speranţe nenăscute,
Iar pe spate se caţăra negura trecutului
Să-mi acopere lumina dinaintea oricărei nopţi!

Sub tălpile mele se construiesc urme fără contur
Iar în faţă sunt năruite cadrane de ceas
Într-o spirală a tăcerii.

Gura mea cască mut înspre acelaşi lot de pământ
Iar cerurile îngrijesc munţi de nori uscaţi,
Ca un abandon din care mă hrănesc.

Burta mea adăposteşte coaste subţiri
Iar inima-mi se întăreşte în izul orb
Al timpului pustiu dintr-un cuib năruit de ploaie.

Nu-mi scrijelesc numele pe lemn,
Iar, înca nu am acest drept...
Ca o miere ce este adapostita in ceara urechilor.

Încă, pe creştet port propriul anotimp, ucis de toamnă.

06-10-2010 - Radovan

Cadera cerului

A opta zi a devenit ziua crudului adevar,
Ziua in care Creatorului I-a lipsit planul B.

Al 2-ilea Om a fost perpetuarea greselii
Si Samanta umana din planul mantuirii.

Intaia pedeapsa a fost calirea
Si otelirea pacatului, stinsa in apa ploii.

Primul Chivot a ascuns Cuvantul,
Iar dupa intruparea Lui, preotii L-au ucis!

Toti Papii au invrajbit lumea
Iar oamenii au oferit ofrande pentru lupta lor.

Speranta mea este continuarea ambelor greseli!



06-10 – 2010 - Radovan

Love is for free!