Azi plâns-a-mi singur, în murmure și-n șoapte,
Trista-mi mea cădere,
Prin degete trecuta-mi gânduri reci, răzlețe,
Și patima-mi străveche!
Zâmbesc amar, și rama arămie,
Mi-e scut, iar scutul stih să-mi fie.
Dar până când voi cere, rebelului meu cer
Fantasme calde, în cupe reci de ger?
Nu pot să mai accept, același rând de patimi,
Doresc un nou apus, și-un nou căluș de datini,
Dar cine să-mi ofere, când brațele-mi refuză,
Cadoul dat de astre,
Și darul luat de ape?
Nu voi mai da deacum, nici gram din tot ce am,
Căci tot ce am sunt eu,
Sunt eu... și dimpreună e dulcea mea povară!
Sunt două jumătăți: cel decăzut - cel sfânt,
Unite fac un tot,
Un tot... ce urlă că în vene,
Îi crește plumb, nu pene,
Că zborul i-e oprit,
Iar mersul ‘n
cătușat, cu praf și cu pământ!
By Cicerone BSC - Brașov- 2015
