MANIFEST - Scrisorile mele deschise...pentru toata lumea!

Draga cititorul, iti scriu din durere si din disperare... Sunt un simplu român, si daca ma intrebati ce am facut in ultimul timp, va raspund ca am incercat sa-mi duc viata in tara mea! Cu bune cu rele, cu ce mi s-a dat, cu ce mi s-a luat... din toate m-am bucurat in felul meu...dar, bucuria mea a inceput sa doara de la o vreme incoace, intai am vazut langa mine oameni ciunțiți grotesc in mandrie! Români, care mergand la servici li s-a spus, ca pentru munca lor vor fi rasplatiti cu mai putin, dar sa nu se planga ca poate fi si mai rau! Intre dorinta de a te revolta la o nedreptate si nevoia de a pastra ce ai, romanul a strans din dinti si a acceptat! Am considerat ca sunt tanar, si eu POT sa merg mai departe! Dar sa merg mai departe, inseamna sa se recunoasca si ca am drepturi.Dar cine sa le auda, cand cei carora eu le vorbesc despre drepturile mele vad in mine doar un cetatean care are doar obligatii! Voteaza pentru tine! Nu vota cu altii! 2 Am puterea de a schimba! Sunt VOTANT! Si voi VOTA ori de cate ori simt ca cei care ar trebui sa ma ghideze, ma tin in loc! Si voi VOTA ori de cate ori aud un strigat de ajutor al Tarii Mele! Vedem ca politica si politicienii ne ucid... dar noi ca popor ne sinucidem: stam cu mainile in sân! Te revolti doar ca intelectual, si subscriu total revoltei tale, dar cand te vei revolta doar ca Român? Ca simplu cetatean? Un prieten de-al meu, intreba pe pagina lui de FB, despre curajul de a te schimba... vad acest curaj la tine... dar tu vezi directia schimbarii? Intr-un haos de cenusiu, tu vrei o picatura de alb...? Cand vei dori si o picatura de LUMINA?! Cere socoteala celor care te-au umilit ca intelectual si ca roman atatea ani indiferent de cine sunt ei, si care au permis un cadru de nastere a acestor fenomene de neputinta a cetateanului in tara lui, a mea, a ta, a tuturor in România noastra... Cumva , iti spun , Iarta-ma celui care nu esti de parere cu mine! dar mai intai nu suport nedreptatea si mai apoi pe cel ce greseste!

Eu.eu.eu...numai eu!

Din mărul putrezit... ( poveste! )

              Pe când făcea plopul pere si răchita micșunele, pe când sărea puricele cu nouăzeci si nouă de oca de fier, până la cer, și tot striga că e ușor, a fost, că de nu s-ar povesti, nici nu ar fi, o împărăție!
Iar în această împărăție domnea cu mare bucurie pentru supușii ei un împărat și o împărăteasă, care, dupa spusele supușilor, erau ca pâinea lui Dumnezeu pe pământ! Și ca un fel de dovadă a acestei vorbe, pămâtul acelei împărății mustea de belșug și roade, atât pe apă, pe uscat cât și pe dedesubtul pământului și, nu exista picior de om sărman, cât ai fi tras cu pușca in miez de noapte!
Dară împărăteasa!! Era o adiere de vânt, frumoasă, și pe cât de frumoasă pe atât de deșteaptă și dreaptă în judecată, numai că avea un amar în suflet, atât ea cât și împăratul, nu aveau încă un copil! Și ce nu au făcut? Au fost la doctori, au fost la biserici și mănăstiri, au fost și la vrăjitoare și nimic, împărăteasa era stearpă și bună pace!
Într-una din zile, ieși împărăteasa prin grădina, să se mai răcorească un pic. Și cum mergea ea pe aleea sa favorită a dat peste un măr, crescut din senin, iar acel măr era fără frunze, fără flori, știți, asa ca un măr uscat, însă avea un singur fruct pe ram. Surprinsă împărăteasa, a scuturat pomul, iar mărul de pe creangă a căzut la picioarele ei, s-a aplecat împărăteasa l-a ridicat, și când, ce să vezi...minune! Jumătate de măr era roșu, iar cealaltă jumătate era din aur!
Cu inima bătândui puternic în piept, a ascuns mărul în sân și s-a întors spre iatacurile sale! Pe drum a trecut spre ai spune ciudățenia și împăratului care era în sfat cu dregătorii săi...Când a intrat în sala de taină a împăratului toți cei prezenți au rămas înmărmuriți la vederea ei...după care sfetnicii împăratului au început să vorbeasca despre minunea care o vedeau: împărăteasa avea trei sâni!