joi, februarie 28
vineri, februarie 15
Intr-o zi
miercuri, februarie 13
Ce va fi iubirea peste veacuri
Peste vai si peste dealuri ,
Luna trece ca o zana,
Intr-o barca, peste valuri,
Doi iubiti se tin de mana.
Si-s soptesc duios si dulce,
Ca mereu se vor iubi,
Si ca-ntr-o bisericuta,
La altar se vor uni.
Ca in viata si in moarte,
Unul altuia vor fi,
Tot ce-i rau vor da deoparte,
Si pe veci se vor uni.
A lor ganduri de iubire,
Se astern' peste-alte ganduri,
In lacas de tainuire,
Si formeaza randuri-randuri!
Caci asa gandeau de veacuri,
Toti iubitii, intr-un cor ,
Cand sub luna si prin cranguri,
Schimbau sarutari pe dor.
Iara, in final, vom spune,
Ca mereu asa va fi,
Iar iubirea va ramane,
Lucrul cel de capatai!
Luna trece ca o zana,
Intr-o barca, peste valuri,
Doi iubiti se tin de mana.
Si-s soptesc duios si dulce,
Ca mereu se vor iubi,
Si ca-ntr-o bisericuta,
La altar se vor uni.
Ca in viata si in moarte,
Unul altuia vor fi,
Tot ce-i rau vor da deoparte,
Si pe veci se vor uni.
A lor ganduri de iubire,
Se astern' peste-alte ganduri,
In lacas de tainuire,
Si formeaza randuri-randuri!
Caci asa gandeau de veacuri,
Toti iubitii, intr-un cor ,
Cand sub luna si prin cranguri,
Schimbau sarutari pe dor.
Iara, in final, vom spune,
Ca mereu asa va fi,
Iar iubirea va ramane,
Lucrul cel de capatai!
joi, februarie 7
Batranul si batranetile
Cărunt , caută un loc în care să-şi aşeze anii. Împovărată fruntea cugetă că ar putea fi mai puţin grăbit în trecerea anilor.
Şi, totuşi, gândind, că de i-ar putea înfăşura într-un ghem, acesta nu ar fi pe măsura greutăţii: pare-se că-s puţini, "dar anii sunt ca plumbul..." stărui bătrânul în mintea lui. Puţini, căci ce, se amestecă şi gândul bătrânului, câteva zeci de ani nu ar face mare vâlvă, "puţini, dar grei" gândi bătrânul în nevoia lui.
Aşa e firea omului cărunt, ori câte zeci de ani, sau mii de zile s-ar aduna în spatele lui tot se plânge. Plânge că-s puţini, dar plânge şi că-s grei.
Râde bătrânul, surprinzându-se pe el, cărunt şi obosit şi gândul, tot al lui, fireşte, discutând!
Vorbesc! De fapt vorbesc stările lui între ele, ca la piaţă.
El s-ar odihni!
Şi, totuşi, gândind, că de i-ar putea înfăşura într-un ghem, acesta nu ar fi pe măsura greutăţii: pare-se că-s puţini, "dar anii sunt ca plumbul..." stărui bătrânul în mintea lui. Puţini, căci ce, se amestecă şi gândul bătrânului, câteva zeci de ani nu ar face mare vâlvă, "puţini, dar grei" gândi bătrânul în nevoia lui.
Aşa e firea omului cărunt, ori câte zeci de ani, sau mii de zile s-ar aduna în spatele lui tot se plânge. Plânge că-s puţini, dar plânge şi că-s grei.
Râde bătrânul, surprinzându-se pe el, cărunt şi obosit şi gândul, tot al lui, fireşte, discutând!
Vorbesc! De fapt vorbesc stările lui între ele, ca la piaţă.
El s-ar odihni!
sâmbătă, februarie 2
Poem
Abonați-vă la:
Postări (Atom)