Criza aproape ... biliara!

Sunt la rascrucea timpului... v-a veni un an nou... un an in care, imi doresc ca speranta mea va da roade, dar pana atunci, sunt la rascrucea introspectie ...
Sunt si vesel sunt si trist, surprins ca si cum amitirile ce le am acum ar fi actiuni ce abia mi se intampla.
Carpe diem... atunci sau acum? .... Sau cand?
Ca orice introspectie, si ca orice cantarire speri ca acul balantei sa se incline spre partea cu profit pentru tine... in acea parte in care daca te uiti in urma, sa nu vezi doar ca a mai trecut o vreme, ca a mai trecut un an in care nu ai realizat nimic.
Dar gata, acum am sa recunosc ca sunt trist... dar sunt trist, pentru ca ma descopr singur...
singur prins intre ganduri si cuvinte, sperante si caderi...in cadere ...
In aceasta cadere incerc sa ma prind de cei de langa mine, in special de prieteni, nu reusesc mare lucru, alunec in continuare... prietenii au o miscare de perpeuum mobil si se invartesc ca intr-un carusel...
incerc sa ma prind de ei dragi ai mei, sunt prinsi si ei in aceaiasi cadere...
la un moment dat, nu mai incerc nimic, si ma opresc pe marginea unei ape. Apa unei oglinzi! Ce vad acolo este secretul meu....
Va doresc sa va oglinditi si voi in apa acelei oglinzi...
Va doresc un An mai bun!

Am vorbit cu Roxana – partea II

Am vorit cu Roxana pe mess….
Eu ii spun Princes, daca a-ti cunoaste-o a-ti intelege de ce...
Acum este plecata peste hotare, in Dubai unde are o experietnat de viata interesanta, mai ales ca a recunsocut ca are si timp sa aprofundeze noua experienta. Dar sa nu ma pierd in detalii.
De curand se intreba cum ar fi sa fie cu mine. Asa se intampla cand incerci sa pierzi timpul fara folos, gandesc eu…
Dar luand-o pe partea apreciativa am fost destul de surprins. Roxana este ca o picatura de ploaie ce vesteste primavara potopul limpede de apa ce cade din nori . Roxana este ca o atingere de racoare pe pielea prinsa de fierbanteala noptii…asa este Roxana …
Ea: ~ stii, ma intrebam , fara sa incerci sa mergi prea departe cu gandul … sau sa faci alte chestii cu acelasi gand….
…eu prins in idea anterioara, ii raspund ca un tampit … fara sesns.
Ea tace, in proces comucational pe mess, inseamna ca nu scrie nici un cuvant
Eu: …~ da Princes spune…
Ea: …sper ca nu te intrerup sau ca vorbesc prea mult caci nu as vrea sa te dersanjez, stiu ca si tu le ai pe ale tale…
… nu nebuna faina spune, ce s-a intamplat
…pai incercam sa ma imgainez cum ar fi sa fiu in zona ta , sa fiu intr-un fel cu tine…
Roxana a fost pentru mine intdeauna ca sora pe care nu am avut-o niciodata, nebuna, deschisa, inteligenta, frumoasa, ca si cum ar fi sora mea mai mica ( musai )
insa facuta din aceleasi ingrediente ca si mine, ca si cum ar fi fost clonata din mine …. Prea modest mi-s, nu?
Ea: ~ stii aici, departe de casa si singura, incerc sa iua deciziile cele mai corecte pentru mine, si nu vreau sa elimin nicio posibilitate in ceea ce priveste fericirea mea…
Eu ma gandesc, daca nu i se trage cumva de la ultimul schimb de poze, cand i-am trimis o poza facuta de ziua mea, iesit din apara marii Danemarcii, gol, dar cu paion roz la gat! ( imi amintesc reactia ei, “uai, dar ce fain esti !” )
Dar nu, Roxana imi spulbera iluzia aceasta, imi spune, ca in felul in care am discutat si subiectele abordate au determinat-o sa incerce sa ma vada intr-o alta lumina!
Continua…~ tu m-ai vedea in preajma ta, in viata ta?
Dar cum as putea sa-i spun unei fiinte care este in momente delicate de introspectie ca niciodata nu as vrea pe nimeni alaturi de mine, egosimul suprem explodeaza din toata fiinta mea.
Eu: ~ Princes, tu esti o fiinta deosebita, si oricine ar vrea sa te aiba in preajma lui, cu atat mai mult eu…. ( dar mint in cel mai grosolan mod)
… peste clipe realizez ca nu are rost aceasta minciuna si dand vina pe situatia actuala a mea, imi recunosc goliciunea interesului meu: …~ Roxana, daca ai fi un job afara te-as dori cu toata fiinta mea… si ea intelege!

Visul din tren

O sa intind bratul,
Sa-ti prind palma ce se odihneste pe tablia mesei.
O sa-ti privesc chipul atat timp cat si tu vrei.
…iar tu nu-ti ascunzi privirea.

Imi imaginez fiecare curba a gatului tau,
Si tampla ta abandonata pe umarul meu.
Mirosul gurii tale
E vointa mea de a respire.

As vrea sa te tin in causul insangerat al coastelor mele
Pana la final!
Iar noptile ce vin dupa fiecare astazi,
Te-as scoate si ne-am iubi…

22-10-2010

De ce sa nu recunosc....

Prizonier in compartimentul de tren, privesc pe geam incercand sa prind imagini in miscare care sa ma ajute in fixarea pozitiei mele fata de ziua de astazi…un punct de reper. Surprind o sperietoare de pasari imbracata de proprietar in albastru, care, daca ar fi sa ma uit la simbolistica imbracamintii, un albastru frumos, care mie imi place, ar fi ca aceasta calatorie sa fie de un bun augur. Nu mai cred in asa ceva, zeii sunt atat de cruzi uneori, iar Bunul Dumnezeu, nu-ti ofera decat dupa faptele tale …

Ce sa fac cu ...mine?

Pariez cu vremea ca intr-o zi v-a fi de partea mea. Cum? Hai sa spunem ca nu stiu!
Negociez cu rabdare fiecare plan pe care incerc sa-l conturez, si apoi trec la planul B.
Nu raspund la telefon, preferand sa-mi pun singur intrebarile curiosilor mei priteni. Nu provoc nici macar visele, unde cu puterea imaginatiei pot avea cel mai mare noroc...
Clipe la rand cumpanesc trecutul cu viitorul sub acul just al prezentului, care nu se partineste decat pe sine. Sta stramb in balanta, uneori de partea trecutului alteori a viitorului, dar parca niciodata drept, caci ma chinuie ori dorinta de mai mult, ori remuscarile. Nu ma mai plang de lipsa dragostei, nici de cea a singuratatii, ci prefer sa pot sa-mi pastrez independenta in toate aspectele ei.
Privesc pe harta lumii si-mi aleg o tara unde sa pot sa incep reconstruirea norocului meu incert, insa … nu la acest capitol stau prost …

Asculta ... ca sa intelegi!

La crucea pieptului...

Nu pot sa-mi gasesc degetele amortite,
Si nici pacatele in amestecul zilelor oarbe
Dar apoi pot sa creez un alt trist univers
In reflexul cuvintelor !


11 -11-2010 Radovan

Secatuit in toamna! – Crusta durerii!

Pe braţele mele cresc muguri ofiliţi,
Iar pe pleoape se ascund clipe ce vor
Bombarda irişii cu imagini pline şi neclare.

Pe umerii mei mor speranţe nenăscute,
Iar pe spate se caţăra negura trecutului
Să-mi acopere lumina dinaintea oricărei nopţi!

Sub tălpile mele se construiesc urme fără contur
Iar în faţă sunt năruite cadrane de ceas
Într-o spirală a tăcerii.

Gura mea cască mut înspre acelaşi lot de pământ
Iar cerurile îngrijesc munţi de nori uscaţi,
Ca un abandon din care mă hrănesc.

Burta mea adăposteşte coaste subţiri
Iar inima-mi se întăreşte în izul orb
Al timpului pustiu dintr-un cuib năruit de ploaie.

Nu-mi scrijelesc numele pe lemn,
Iar, înca nu am acest drept...
Ca o miere ce este adapostita in ceara urechilor.

Încă, pe creştet port propriul anotimp, ucis de toamnă.

06-10-2010 - Radovan

Cadera cerului

A opta zi a devenit ziua crudului adevar,
Ziua in care Creatorului I-a lipsit planul B.

Al 2-ilea Om a fost perpetuarea greselii
Si Samanta umana din planul mantuirii.

Intaia pedeapsa a fost calirea
Si otelirea pacatului, stinsa in apa ploii.

Primul Chivot a ascuns Cuvantul,
Iar dupa intruparea Lui, preotii L-au ucis!

Toti Papii au invrajbit lumea
Iar oamenii au oferit ofrande pentru lupta lor.

Speranta mea este continuarea ambelor greseli!



06-10 – 2010 - Radovan

Love is for free!

NE

Nenascut, prins de-o noua durere,
Te ascunzi, te topesti intr-o alta tacere,
Nenumit te numesti dual unitar,
Te largesti, te urzesti intr-un vas de altar.

Insingurand cu prezenta-ti, visul profan,
Il ascunzi, il topesti sub un cer de cadran,
Nevisand cercetezi amintirea oe o frunza de os.



Dintr-un foc te-ai nascut astazi plans,
Si-intr-o raza de luna ti-ai inchis rasul manz,
Negasind printre ceruri o alta cadere,
Iti ingropi Eul-Tu, sub o mana de NE.



Autorul!






publicata in Placheta Casei de Cultura -George Tutoveanu- Barlad "Dupa treizeci de ani..."

Dragostea zdrobita...

Dear bed, I know that I left you in this morning, but I love you. Take me back?...

Sa nu ne uiti Dumitre!

L-am cunoscut, cum era si firec, fiind mai mic si imediat dupa mine, acum 32 de ani, pe Dumitru! Fratele meu!
Curios lucru, caci acum el merge in amintirile noastre cu pasi moi si zambete pe chipul ce uneori are varsta frageda a unui copil de 11-12 ani, sau varsta minunatei adolescente. Ma intreb, sa ramai mereu adolescent, ca el, este un Dar?
Sa pleci adolescent intre flori si aripi de anotimp inseamna pana la lacrimi: DESPARTIRE! De noi cei care am ramas in urma fluturand chipuri triste si icoane de flori...triste garoafe! Inseamna suflete zdrobite si inimi care prinse in cusca pieptului se ineaca in durere!
Ca in zi aniversara, avem iarasi , in toata viata noastra pentru tine Dumitre, LACRIMI, de dor, calde, de revedere! Le primesti cu drag...ca si noi ti-am fost dragi Dumitre!
... era o seara de iunie, cautai sa intelegi sensul lucrurilor, cui ii lasi si ce! Inima iti era impartita in bucati, dar stiai ca asa trebuia sa fie. Ai hotarat sa fii de partea noastra si ne-ai usurat durerea, nu te-ai plans nicio clipa cand ai inteles ca in acea seara de iunie tu ne iubesti! Asa ai inteles tu sensul ...
Te iubim!
Eu fratele tau (in noapte) si nepoata ta Iulia!

Fara somn...

Parcurg in fiecare amurg, pe perna destul de folosita, cararile aducerii aminte. Ma strecor moale cu ideea fragila de a adormi inainte ca zgomotele gandurilor sa-mi destrame mirajul odihnei... dar ca niste prieteni ingrati, minutele din noapte profita de bunatatea mea si sa transforma in ore de nesomn.
In fiecare seara sunt ca intr-un sens giratoriu, care se misca in jurul axei sale...iar eu aproape ametit decid sa ma las in voia sortii!
Caldura fireasca a paturii, devine insuportabila iar agitatie fizica strica ordinea momentelor...
Gesturile marunte de peste de zi, trezesc vini inchipuite, pana si masa frugala de seara pare sa capete notrietatea unei stanci in cadere... Nimic nu ma mai poate salva de o alta noapte de insomie.
Nimic in afara de un somn...si nu-mi trebuie decat un moment de neatentie, cat sa ma pot pierde in hatisul mintii si luat de val...sa adorm...! dar pentru aceasta, trebuie sa inchid laptop-ul si sa ma strecor inapoi in pat...
O sa spun dimineatza daca am reusit sa dorm....

Cosmarul din vis!

Am adormit greu aseara, mancasem ceva ce nu-mi priise, si apoi inca mai rumegam ganduri ce ma framanta si pe care nu le pot ordona sau nici macar alunga din minte. Intr-un moment al noptii stiu ca m-am trezit brusc, cu senzatia ca sunt, fizic, inghesuit intr-o cutie de lemn...insa straniu, trezindu-ma intr-o semiconstienta, am realizat ca sufletul mi-ar fi ghemuit in propriul corp. Cu ochii prinsi in stransoarea neintrerupta total a somnului am putut ingaima in mintea mea: - ce drac de viata mai este si asta!
Dar Viata, are uneori un sens ciudat. Se opreste chiar si atunci cand sansele sa mearga inainte sunt reale, ori continua ca un ceas care nu mai poate fi reglat! Nimic haotic! Totul tintuie dorinta de scapare din crusta sufocarii.
Nu pot refuza darul continuitatii, zacand astfel in cel al neputintei. Desi, s-ar parea ca totul tine de mine, si de propria-mi vointa, constat ca butoanele ce declanseaza aceasta stare sunt schimbate fara stirea mea, iar simpla apasarea pe ele, mareste si mai mult adancimea situatiei. Parca namolul mai are aceste particularitati...iar eu parca plutesc in namol.
Partcip pasiv la derularea timpului meu unic: trecut, prezent si viitor! Toate sunt frumoase, doar ca eu sunt contaminat de povara dorintei grav bolnave!
Refuz orice vine din afara trupului meu, chiar si un gand sau o vorba...ma auto blochez si incerc sa fiu fericit...
Apoi, dimineata, realizez ce crunt ar fi sa traiesc toate aceste stari!

Pentru TINE!

Vreau sa iubesc...

- Cand privesti la viata de cuplu, din exterior, te intrebi daca tu vei mai avea parte de dragostea pe care o meriti. -
Derulezi in minte un cantec trist si-ti amintesti ultima iubire, iar noaptea coboara peste oras facandu-te sa simti din ce in ce mai acut singuratatea. Inima o simti cioburi si, desi liber, esti prins de dorinta de a depinde de cineva .... Pierzi sirul minutelor ce prind sa straluceasca in lumina neoanele in care iti pierzi privirea... Incerci sa te afunzi in multime si sa te ascunzi de tine... intinzi mana spre a prinde caldura ce exista in amintire , maresti pasii spre a prinde zarea unde a disparut silueta care, dupa ce ca ti-a luat dragostea, a pleacat si cu ochii ce i-ai iubit si pe care i-ai putea iubi mereu... Nu-ti mai amintesti decat caldura umarului si a bratului ce se strecura in timpul noptii, somnoros sub perna ta ... nu mai auzi decat o singura rasuflare ... a ta ! Dupa toata durerea departirii trecute... nu mai vrei decat sa poti iubi pe vecie, dar reusesti sa intelegi doar ca atunci cand incepi sa te iubesti pe tine, incepe o dragoste pe viata.... Este singura data cand imi infrunt egoismul si spun : vreau sa iubesc pe altcineva, pe oricine dar nu pe mine ....

Din gradina virtutilor! Despre compromis ( definitie optimista )

Compromisurile sunt un fapt in care trebuie sa fii un bun negociator... e ca la troc, renunti la ceva pentru altceva...

Carusel!

Sunt nor tocit,
Sunt cerc inchis,
Cand plec, ma-ntorc,
Spre-acelasi loc.

In minutar, secundele rotesc,
In secundar, clipele roiesc...

In carusel,
Pe cai de lemn,
In scari de aluminiu fals,
Calcaii mi-i julesc...

O alta dilema... Aceiasi viata!

Uneori stau si incerc sa-mi imaginez cum este fericirea! In ce forma si ce infatisare are ea, atunci cand decide ...

Cand decide ?

Se spune ca fericirea vine la cei care o merita, dar stim cu totii ca cei care merita nu o au intodeauna, deci, cum arata fericirea? Nu este o reactie chimica in corpul nostru, caci ar fi ca atunci cand ai nevoie de o prajutura, dar in lipsa mananci un cub de zahar. Nu, fericirea trebuie sa fie mai mult decat atat. Trebuie sa fie mai mare decat o stea! Sa o aiba toti!
Cred ca fericirea trebuie sa fie mai degraba o lupta cu tine! Trebuie sa te invingi pe tine ca sa o detii! Dar cine sa lupte, cand noi, preferam sa ne ascundem sub zabrelele propriilor noastre dorinte!
De fapt, ne este teama de noi, credem, ca atunci cand cautam sa ne descoperim, sa intram in sufletul nostru, coboram intr-un fel de beci rece! Asta este propria nostra imagine despre noi... nefericiti! Atunci cum am putea afla ce-i fericirea?
Prea multa ezitare.
Fericirea! Cum arata ea?
De fapt, FERICIREA poate fi in mainile noastre!

Sunt prins intre cuvinte! -Zadarnic!

Imi pierd aproape zilnic si instantaneu rabdarea. Rabdarea de a scoate dintr-un sertar o foaie de hartie care atunci se incapataneaza sa nu fie acolo!

Caut, desigur si cu mai multa frevoare sa-mi mentin starea de calm, gandind: ~" foaia este acolo unde am pus-o, trebuie ca eu sa-mi amintesc ... trebuie sa-mi castig dreptul de a ma enerva asa usor!"

Si acum hai sa empatizam. Crezi ca tin aceste sugestii care mi le servesc in punctul de start al nervilor mei?

Un exemplu: Tu!

Esti gata de a pleca de acasa, usor grabit, dar satisfacut ca totul decurge conform planului, dar... te gandesti, gand ce l-ai alungat hotarat la intocmirea planului, sa mai iei niste documente suplimentare care sa-ti asigure un succes si mai rasunator, cel putin pentru tine. In acel moment te indrepti catre sertar si... hartia nu este acolo.

Ahhh!

Nici nu stiu de ce as fi furios! Pentru ca hartia nu este acolo, pentru ca nu am timp sa caut hartia, pentru ca nu m-am gandit sa fac asta de la inceput, pentru ca cu aceasta hartie as avea un avans in fata ratei de reusita, pentru....

Pentru toate astea la un loc, eu ma enervez!

Insa partea ce vine imi place la nebunie. In mijlocul starii de nervozitate, incerc sa ma calmez! Ha ha ha!

Rezultatul? E ca adrenalina care impiedica efectul unui calmant intr-o stare de agitatie...

Si atunci: vorbesc cu mine insumi! Dar cum? Foarte nervos!

Sa vorbim despre viata! - Indecis

Simt zapuseala fierbinte a apei cum imi inunda trupul ca un dusman crunt, in timp ce ochii imi explodeaza in baloanele de sapun. Simt ca trebuie sa inmoi clocoteala apei, dar imi este prea lene si prea imi placea aceasta suferinta. Brusc, mi-am inchipuit ca sunt un autist, care contacteaza lumea reala prin aceasta durere. Dar la fel de brusc mi-am dat seama cat de penibil sunt si ca imi ard pielea in apa clocotita doar de dragul faptului ca ma plictisesc.

Asa omor rutina...! ce mandru sunt de mine, cand descopar un alt sens nondorintei mele de a opri apa clocotita ...

Fierbinteala apei ma face sa-mi fie sete... dar suprim rautacios orice alt gest, sunt hoatarat! Voi termina dusul acesta fierbinte cu orice pret...

Este ziua meaaaaa!

La multi ani mie!

Sarac romane de tine!

Pribegi, ai nimanui in propria tara, pana si natura, sora geamana sufletului romanului este impotriva propriului frate. Iar acum pe langa toate cate le induri, Dumnezeu iti mai ia si glasul si cantecul care te alina si ne inveselea...
Adio Madalina Manole!
Doare de fiecare data cand rostesc Adio!
Dar cu siguratna ... nu te vom Uita!

Nu cata la ei cat is de prosti, ca doar suntem in familie! Partea II

Politica nationala! - propozitie adevarata?

Prin eliminare partii false in vederea scrierii unei propozitii adevarate ar trebui scris doar cuvantul "nationala" caci politica la noi pur si simplu nu e! Dar stiti cum nu este? Prin contradictie, adica, iti doresti cu disperare sa nu fie !
Asa ca in sila, cum stim noi romanii sa suportam, cu cea mai delasare, ne uitam la ei, ne bufneste rasul plansului si apoi ne concentram pe motto-ul zilei prezente: munca pentru supravietuire! Prins in valtoarea acestui trai, te gandesti pana la urma cu simpatie la ei, ca si noua ne este drag sa vedem baieti isteti, chiar daca astia ne "fac" tot pe noi, avem cultul inteligentei si-l apreciem de fiecare data!
Cu umorul nostru specific, ce de acum da intr-un grad complex de infirmitate pentru propria noastra existenta civilizata, ii asemanam pe acesti scarbosi politicieni cu familia dudulestilor si in zi de salar, din putinul nostru, cand mergem sa bem ceva pentru a mai uita de noi, ne amintim de ei si zicem cu oarece inconstienta nationala:
~ Nu cata la ei cat is de prosti, ca ... doar suntem in familie!

Iarba verde de acasa/ Sa ma ratacesc prin lume nu ma lasa!

Cand crezi ca esti gol abia atunci inseamna ca crezi cu adevarat, inseamna ca inima ta este plina de speranta! Nu conteaza de cate ori ai cazut, in acel moment esti mai puternic ca niciodata, gata de start pentru intreaga viata ce vine.

Si nu ai nevoie sa-ti creasca aripile, pentru ca in viata nu trebuie sa zbori ! Trebuis sa infrangi orice furtuna ce se abate asupra ta, sa prinzi clipa intre trecut si viitor si s-o ascunzi in aminiri! Pasii sa urmeze visele asa cum lacrimile urmeaza tristetii, asa cum rasul anunta bucuria!

Fii tu mereu, trist sau bucuros!

Mamei mele ... de ziua ei!

Sociologic...

Printre cele cateva luni petrecute in frumoasa Danemarca, am descoprit ca si ei sunt oameni, si ca mirajul necunoscutului exista, intodeauna, inaintea intalnirii de gradul 3 cu acesta. Imi amintesc teama cu care am venit aici, gandindu-ma ca nu am sa fac fata stilului lor inaintat de viata. Ca poate voi fi in urma cu cunostiintele pe care le detin...
Totusi, ce pot spune despre ei, este ca sunt foarte avansati in tehnologie. Sunt atat de avansati incat sunt dependenti de aceasta. Imi amintesc, ca mergeam spre un mic sat de vacanta, asta iarna, iar drumul era acoperit cu zapada, ceea ce-l facea indepistabil pentru GPS. Asa ca s-au oprit, si se gandeau ce sa faca...? Incotro sa o apuce?
Am intrebat: stie cineva unde este drumul, totusi?
Da, stia toata lumea! Dar GPS-ul nu-l poate depsista si trebuie sa asteptam... insa nu s-au gandit nicio clipa sa inchida sau sa ignore GPS-ul si sa urmeze drumul firesc... Danezii, ce sa faci! Sunt acasa la ei, si fac ce vor asa ca nu-i mai judec...
Ca sa nu ma spun, ca ei au trecute in categoria fructelor morcovul, pe care il gasesti in orice mancare, nu beau eu cafea, dar cred ca daca faci comanda de o cafea cu morcovi nu va fi nicio problema .
Dar ce admir la ei, este faptul ca sunt FOARTE RELAXATI! Exact, foarte relaxati! Nu intereseaza pe nimeni cu ce esti imbracat sau cum... Imi amintesc, cand am coborat din avion si am luat trenul spre Roskilde, lumea isi schimba in tren hainele groase de afara cu cele de office, ca sa nu mai spun ca ei au conexiune la internet (nu stiu unde sa zic mai pe romaneste ca sa inteleaga toata lumea ), si in gaura de sarpe!

Va urma....

Inorogul si luna

In faldurile patului nefacut se ascund firmituri de mancare si vise ce au mangaiat un somn agitat! Pe noptiera se afla pastilele ce si ele au incercat sa mentina starea de liniste pe timpul noptii. Doar luna arunca lumina prin fereastra , si cu lumina ei zgandareste toate eforturile si incercarile de a odihni pupila agitata!

Nu putea sa adoarma, sufletul il durea din cauza faptului ca citise o carte, Cartea Inorogului!

N-a inteles-o pana la capat, dar a inteles ca Inorogul a fost tradat si vandut de omenire pentru visul perfid de marire! A inteles ca visul nu este doar acel pantec care naste speranta, ci este pantecul dual unde si care adaposteste si napasta.

Nu-l mai doare acum nici sufletul, pentru ca nu are de ce .... Inorogul trebuia sa moara ca el sa inteleaga ...

Inorogul si-a facut treaba pana la capat... luna ii bate in obraz mai sa-l zgarie, si nu este nici o legatura intre cei doi, in afara de ... el, care nu poate dormi!

Noaptea uneste frecvent ceea ce ziua desparte, dar uneori noaptea nu poate uni cele doua gene ale ochiului!

Asa ca nu mai ramane decat sa se adaposteasca in intunericul noptii si sa faca un compromis: sa clipeasca pana cand il fura somnul si sa doarma si ceasurile prime ale zilei... visand la Inorogul ce traieste sub clarul de luna, doar cat sa doarma...

Prietenii de sera

Asa se numesc acele prietenii ce se dezvolta in conditii impuse, dar nu am de ce sa ma plang in fond, caci aceste prietenii pot deveni prietenii adevarate pana la final.

Iar cat despre postarea din 13 Ianuarie, nu va faceti griji, a fost si v-a ramane o experienta pe care vroiam sa o traiesc....Oricum va multumesc pentru grija.... Cu drag Erick!

M-am apucat de fumat !!!!!

Cand tragi primul fum in piept, pieptul tau incearca sa se revolte... Asa s-a intamplat si in cazul meu, dar cum altfel ar fi sa fie cand dupa 33 de ani de nefumat, treci direct la JOINT!
Locul si timpul a fost perfecte! Cristiania! Copenhaga! Noaptea! Jazz!
Barul, era ceva de vis, loc ce il poti gasi doar in inchipuirea scenaristilor de filme americane! Oameni prinsi in razboilul emotiilor interioare ~ artisti de natura briliantului, dar ratati in realitate, care nu puteau scoate o nota din instrumenete daca nu erau pe jumatate beti ... insa cand incepeau sa cante, era magie curata!
Barul...in culorile perfecte, negru si rosu murdar, jazz inchipuit, iar singura caldura era fumul tigarilor! Negrese cu voce pentru corul bisericilor episcopale cantau ori bete ori pe jumatate drogate melodii romantice, lumea fredona melodiile ca pe un hit, dar ca si mine, nu auzea decat vocea canteretelor!
Nu iti este frig, nu iti este foame, nu vrei sa pleci...

*Nota: nu ai voie sa faci poza in Cristiania, de ceea nu puteti vedea realitatea asa cum am vazut-o eu!

Am visat Danemarca...

... si este prima data cand traiesc ceea ce visez!