Cosmarul din vis!

Am adormit greu aseara, mancasem ceva ce nu-mi priise, si apoi inca mai rumegam ganduri ce ma framanta si pe care nu le pot ordona sau nici macar alunga din minte. Intr-un moment al noptii stiu ca m-am trezit brusc, cu senzatia ca sunt, fizic, inghesuit intr-o cutie de lemn...insa straniu, trezindu-ma intr-o semiconstienta, am realizat ca sufletul mi-ar fi ghemuit in propriul corp. Cu ochii prinsi in stransoarea neintrerupta total a somnului am putut ingaima in mintea mea: - ce drac de viata mai este si asta!
Dar Viata, are uneori un sens ciudat. Se opreste chiar si atunci cand sansele sa mearga inainte sunt reale, ori continua ca un ceas care nu mai poate fi reglat! Nimic haotic! Totul tintuie dorinta de scapare din crusta sufocarii.
Nu pot refuza darul continuitatii, zacand astfel in cel al neputintei. Desi, s-ar parea ca totul tine de mine, si de propria-mi vointa, constat ca butoanele ce declanseaza aceasta stare sunt schimbate fara stirea mea, iar simpla apasarea pe ele, mareste si mai mult adancimea situatiei. Parca namolul mai are aceste particularitati...iar eu parca plutesc in namol.
Partcip pasiv la derularea timpului meu unic: trecut, prezent si viitor! Toate sunt frumoase, doar ca eu sunt contaminat de povara dorintei grav bolnave!
Refuz orice vine din afara trupului meu, chiar si un gand sau o vorba...ma auto blochez si incerc sa fiu fericit...
Apoi, dimineata, realizez ce crunt ar fi sa traiesc toate aceste stari!