Din mărul putrezit... ( poveste! )

              Pe când făcea plopul pere si răchita micșunele, pe când sărea puricele cu nouăzeci si nouă de oca de fier, până la cer, și tot striga că e ușor, a fost, că de nu s-ar povesti, nici nu ar fi, o împărăție!
Iar în această împărăție domnea cu mare bucurie pentru supușii ei un împărat și o împărăteasă, care, dupa spusele supușilor, erau ca pâinea lui Dumnezeu pe pământ! Și ca un fel de dovadă a acestei vorbe, pămâtul acelei împărății mustea de belșug și roade, atât pe apă, pe uscat cât și pe dedesubtul pământului și, nu exista picior de om sărman, cât ai fi tras cu pușca in miez de noapte!
Dară împărăteasa!! Era o adiere de vânt, frumoasă, și pe cât de frumoasă pe atât de deșteaptă și dreaptă în judecată, numai că avea un amar în suflet, atât ea cât și împăratul, nu aveau încă un copil! Și ce nu au făcut? Au fost la doctori, au fost la biserici și mănăstiri, au fost și la vrăjitoare și nimic, împărăteasa era stearpă și bună pace!
Într-una din zile, ieși împărăteasa prin grădina, să se mai răcorească un pic. Și cum mergea ea pe aleea sa favorită a dat peste un măr, crescut din senin, iar acel măr era fără frunze, fără flori, știți, asa ca un măr uscat, însă avea un singur fruct pe ram. Surprinsă împărăteasa, a scuturat pomul, iar mărul de pe creangă a căzut la picioarele ei, s-a aplecat împărăteasa l-a ridicat, și când, ce să vezi...minune! Jumătate de măr era roșu, iar cealaltă jumătate era din aur!
Cu inima bătândui puternic în piept, a ascuns mărul în sân și s-a întors spre iatacurile sale! Pe drum a trecut spre ai spune ciudățenia și împăratului care era în sfat cu dregătorii săi...Când a intrat în sala de taină a împăratului toți cei prezenți au rămas înmărmuriți la vederea ei...după care sfetnicii împăratului au început să vorbeasca despre minunea care o vedeau: împărăteasa avea trei sâni!