Înainte de a
fi eu,
Am plâns mamei
mele:
Naște-mă – iubește-mă,
Iar mama pe un pat de fior
A strâns între
pleoape lumină si dor
M-a născut, m-a iubit!
Astăzi, sprijinită-n
nevoi,
Afară dintr-o
lume a mea,
Mă strigă,
curmată-n povara
Durerii dintr-un pat de fior:
-Eu când te
mai mângâi?
Copile ce crești, (copil vei rămâne mereu )
Iar eu, voi
rămâne bătrână,
Adusă de șale
si jale
Acum sunt prea mică in brațele tale,
Iar creștetu l
tău prea înalt!
Genunchii mi-s
moi,
Îmi spune
măicuța, cu scâncetul meu cel dintâi
Ești mai crescut decât palmele mele
Iar cântecul meu prea ușor...
Și ca o șoaptă
Își ridică
privirea din rugă,
O lacrimă o
surprinde,pe bărbie in fugă,
Copile ce
crești, ( copil vei rămâne mereu )
Hai vino!...
că simt c-o să mor...
De-atâta-ie
frică: de dor!
6 comentarii:
..ochii-mi sunt plini de lacrimi
Imi este foarte dor de mama mea...
Erick, rar am mai intalnit atata sensibilitate intr-un barbat... esti plin de dragoste materna si o exprimi atat de frumos in cuvintele tale, incat ma inclin in fata ta. Multumesc, atat tie si lui Gheorghita, care a postat, altfel nu aveam cum sa stiu ca existi. R
amai mai departe cel ce esti, pentru ca esti minunat! pot empatiza cu tine, pt ca si eu sunt departe de mama mea si ma arde dorul... sa ai o zi minunata! Maria
Maria, ma bucura foarte mult cuvintele tale, dar mai mult ma bucura dragostea ta fata de mama ta! Aceste fiinte ingeresti care in timp raman fara aripi, deoarece ni le transfera noua... sa zburam in viata.
Iubeste-ti mama si fa-o cat mai fericita.
Nastere, iubire, crestere, moarte, dor - expuse atat de delicat si sensibil. Multumesc.
Eu multumesc voua care ma faceti sa fiu mandru, mandrie care vreau sa vi-o transfer si voua, mandru ca sunt copilul mamei mele!
Trimiteți un comentariu