Confesiune

Este duminica seara si ma invadeaza Starea de Noblete, care este de fapt starea de gratie a frustrarilor mele. Timid si cu pasi moi de felina flamanda parcurg ganduri si sperante in care eu reusesc sa fiu cel care sunt in adancul sufletului meu, minutat si perfect. Aici stralucesc ca o stea pe cerul Egiptului, ca si acele stele care i-au calauzit demult pe cei care se ghidau pe harta cerului ca sa nu se rataceasca pe pamant. Trecator sunt vizitat cel mai adesea de stari parca din ce in ce mai palide, ca sa nu spun triste si apasatoare...care ma intreaba si ma chestioneaza pentru toate cate am facut pana acum, de parca eu mi-am notat toate cele care au trecut ca sa pot raspunde cat mai strict si mai exact. Daca imi amintesc, de bine, daca nu-mi amintesc, iara bine. Imi pare ca trebuie sa ma apar in fata lor si, ca raspuns pentru lucrurile pe care nu mi le mai amintesc ma justific cu spiritul meu tanar care nu da atentia cuvenita tuturor lucrurilor pe langa care trece ...si mai ales pe care face. Incerc sa leg conversatii si mici legaturi de socializare, dar stiu ca sunt un prefacut cand incerc asta.... nu mai reusesc sa le tin in frau si atunci imi pun o masca , masca intelectualitatii.... sa te feresti cand pun masca intelepciunii, de fapt eu sa ma mai feresc sa folosesc acea masca... caci este ca masca care iti transfera propria-i personalitate, si atunci descopri , este drept cu intelepciune, ( dar nu-ti foloseste la nimic ) ca scara valorilor proprii este doar EGOISMUL.