Perpetuum haotic

Voi incerca mereu in mintea mea sa uit dorinta de a te regasi in acelasi timp si spatiu din care am plecat. Nimic nu va mai fi de spus, insa nu reusesc sa ma regasesc cat sunt departe de tine... Dar va fi un timp cand incet incet ma voi apropia iarasi de cel care am fost dinainte de a te gasi si atunci va fi ca si cand tu nu ai fost.... si pentru aceste momente sunt acum trist, pentru ca timpul ma va forta sa te uit...sa uit de noi doi! Mi-ai dat speranta si apoi m-ai fortat sa o ingrop ca pe o comoara departe de mine... Ai stat in linie cu mine, dar apoi in puncte departate si singulare am trasat o bara pe care nu am putut merge fara a-mi da tu echilibrul balansului... Imi amintesc soapta trecuta a promisiunii facuta catre amandoi...si acum o mai pot auzi si acum o mai pot visa... stateam unul langa celalat intr-un moment ce imita perfect vesnicia... primul sarut a fost ca un val ce a atins inima .... voiam sa-mi petrec fiecare clipa ca o vesnicie alaturi de tine... caci eram atat de indragostit de tine, incat noptile nu-mi ajungeau nici pentru a te tine in brate si nici pentru somn, iar soarele era acoperi de zapada... iar saruturile erau facute sa imi infioare pielea...