Cand ma privesc in oglinda, ma vad cam asa: odata, animal salbatic, odata pasare, si odata animal domestic ( pasarea pentru mine nu este animal, este o stare de excitatie intelectuala! ).
Insa, nimic nu este simplu!
Ca animal salbatic ma transform si preschimb permanent. Ce este ciudat aici, este ca de cate ori am luat forma unuei pantere sau leopard, a fost in scop defensiv, iar cand am atacat, am fost un melc de apa dulce sau si mai rau, o meduza, care daca nu este sustinuta de elementul ei, apa, nu exista! Cu alte cuvinte, cand plec la atac, timpul nu este de partea mea...imi lungeste drumul, drum unde ma pierd ...
Ca pasarea schimbarea nu este decat intr-o singura directie, acea a aripilor. Cand sunt trist si ingreunat de vreo durere imi cresc aripile ca sa pot cara si povara, iar cand sunt vesel, am aripi de colibri argintiu!
Ca animal domestic raman mereu un caine, care sta si pazeste un loc caruia nici el nu-i cunoaste limitele, insa de aperciat calitatea lui in aceasta actiune inutila: fidelitatea!
Cand nu ma uit in oglinda, sunt Eu. 
4 comentarii:
Vad in povestirile tale, adevarate metafore ale candorii, fragilitatii si ale dezamagirii, dar spiritul de observatie ma obliga sa observ cum in acelasi timp, se impletesc, duiosia si blandetea, delicatetea sufleteasca si umanitatea...
Invata ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea,dar "TU" esti responsabil pentru ceea ce devii.
Ce devin, este rezultatul unor fecunde clipe... cum nu as putea intelege nici relativitatea timpului, care daca este corect din ce imi amintesc, spunea ( in teorie ) ca, cu cat te misti mai repede, fizic, cu atat timpul se scurge mai incet... intrebarea mea este: de ce suntem obligati sa obosim daca timpul ne-a facut acest cadou?
Si, daca el ar exista, nu cred ca l-as folosi doar pentru tinerete vesnica, ;) , cat mai mult ca un mediu decizional mai flexibil, unde sa am timp sa intorc directia daca decizia mea este gresita...sau influentata de factori egoisti. Si asta mi-as dori-o doar ca un bonus pentru cei dragi ai mei!
,,...ar fi cuminte, poate, să accept
că toţi suntem
doar nişte umbre
ale unor entităţi
de dincolo de noi"...
Dupa confortul intelectual al lecturii am ramas cu lacrimi in ochi dar si cu zambetul, voi cita cateva cuvinte , citite recent:
"si-n universul prezent si contrar sta pomul vietii"
Imi era tare dor sa mai rascolesc paginile blogului tau ! Multumesc !
Trimiteți un comentariu