luni, noiembrie 2

Zborul picaturilor de ploaie

Ma uimeste zborul
picaturilor de poaie,
fiecare zburand in jos,
Strapung aerul cu falfairea
grabita a setei.


Pamantul - mama lor - le cheama!


Grabite, urmand glasul firesc,
se maturizeaza-n aer,
si se opresc,
fiecare in cuibul ei!

10 comentarii:

Anonim spunea...

Tributar pana la capat acestei luni, dupa cum se ved, desi acest poem, pare mai optimist. V.

Anonim spunea...

Sensibil, de parca ai fi din sticla si catifea....

Anonim spunea...

Aceleasi felicitari....

Erick spunea...

Sensibil, de sticla si catifea... acum eu ce sa spun? Jumatate din ceea ce sunt este jumatate din ce spuneti voi ca sunt :)))) Oricum, multumesc mult pentru aprecieri!

Anonim spunea...

...eee, nu mai fiti atat de tristi..mohorati...unde va este romantismul....luna Noiembrie are si ea, farmec... frumusete, chiar daca "ceru-i cenusa....
...ploaia isi cerne stropii in rand "

Anonim spunea...

pardon....comentariul era pt. " Noiembrie - singura luna din an cand din cer...cade plumb "

Erick spunea...

Romanticii in luna Noiembrie sunt sfasiati de fiecare picatura de ploaie ... si de farmecul sacru al tristetii acestei luni.

Anonim spunea...

Nu prea sunt romantic, insa ati vazut cerul zilele astea? Pe bune si curat plumb....

Erick spunea...

Cerul este unul in care acum se sapa in el, pentru a descoperi zapada ce trebuie sa cada in decembrie. Na ca mi-a iesit un pic de optimism :))

Erick spunea...

Frumos poem!